Caria precoce a copilăriei sau caria de biberon
Caria de biberon este o formă răspândită de carie a dinților temporari. Este una dintre cele mai frecvente boli cronice ale copilăriei și reprezintă o problemă foarte serioasă. Este cunoscut faptul că afecțiunea apare la copiii preșcolari de 5 ori mai frecvent decât astmul și de 7 ori mai frecvent decât rinita alergică.⁴
Manifestările cariei de biberon se pot clasifica în trei stadii de severitate în principal orientate după tiparul de apariței a cariilor:
Caria de biberon de tip I: formă ușoară sau moderată pe molarii temporari
Caria de biberon de tip II: formă moderată sau severă caracterizată de obicei prin leziuni pe incisivii superiori
Caria de biberon de tip III: formă severă cu afectarea întregii dentiții temporare
Prevalența globală variază între 3% și 45%.⁶
Caria de biberon are multiple cauze, dar este esențial să fi avut loc colonizarea gurii cu bacterii cariogene. Acest lucru este aproape imposibil de evitat oricum. De aceea, trebuie încercat controlul altor factori:
Ingestia frecventă de băuturi îndulcite din biberon
Ingestia frecventă de dulciuri și gustările frecvente
Igienă orală neadcvată
Insuficienta utilizare a fluorului
Din păcate caria de biberon apare mai mult în cazul familiilor dezavantajate. Este important ca părinții să devină conștienți cât mai repede.
Evoluția severă duce frevnet la extracția dinților temporari. Este important tratamentul timpuriu sau măsurile preventive intense. Frecvent caria de biberon necesită anestezia generală pentru tratarae afecțiunilor dentare din cazua severității crescute și a afectării unui număr foarte mare de dinți.
Hipomineralizarea incisivilor și a molarilor (MIH)
De mulți ani, medicii pedodonți sunt preoupați de tabloul clinic al hipomineralizării molarilor și incisivilor (MIH), afecțiune cunoscută și sub numele de dinți de cretă. MIH este o hipomineralizare de tip sistemic a unuia până la cei patru molari primi permanenți, cu sau fără afectarea incisivilor. Gradul severității variază larg.Se manifestă prin opacități sau modificări de culoare pregnante, chiar cu pierdere severă de smalț. Clasificarea după Wetzel și Reckel face posibilă categorizarea după severitatea acestor simptome.⁷
Gradul I: Morfologia dintelui este păstrată. Sunt prezente modificări de culoare individualizate pe suprafața ocluzală.
Gradul II: Smalțul dintelui afectat are modificări majore de culoare cu nuanță gălbui-brună și zona hipomineralizată protrude deasupra suprafeței ocluzale. Există risc crescut de fractură a smalțului afectat și sensibilitate în smalț.
Gradul III: Zone largi gălbui-brune pe dinții afectați cu defecte adiționale în morfologia coronară și pierdere pronunțată de smalț, asociată cu grad ridicat de sensibilitate.
Conceptul Würzburg oferă o clasificare extinsă folosind un indice de clasificare detaliată, denumit MIH Treatment Need Index (MIH-TIN), indicele de necesar de tratament in MIH, precum și terapia dezvoltată pe baza acestui concept. Conceptul Würzburg rezolvă lacunele clasificărilor din trecut oferind nu doar un indice bazat pe afectarea morfologică, ci și pe extinderea defectului și pe hipersensibilitatea asociată, cu sugestii de tratament asociate.⁸ MIH este o afecțiune prevalentă pe tot globul. Incidența este de 14.2% pe glob.⁹ MIH este cea mai frecventă afecțiune structurală a dinților. Tratamentul MIH este variat, după gradul de severitate. Poate merge de la profilaxie intensivă, măsuri restaurative și chiar extracție în cazuri extreme.Diagnosticul de MIH presupune o provocare pentru medicul pedodont și are semnificație uriașă pentru viitorul îngrijirii orale a pacientului.
Fluoroza
Supradozarea sistemică a fluorului la copiii preșcolari pentru o perioadă lungă de timp poate duce la modificări în interiorul și la suprafața smalțului. Fluoroza smalțului se manifestă adesea ca pete albe; cu o frecvență mai scăzută apar modificări gălbui-brune pe smalț. Modificările din fluoroză sunt caracterizate de simetria petelor sau a liniilor cu margini neclare.¹¹ Modificările nu au semnificație în ceea ce privește funcționalitatea dintelui. Fluoroza se poate manifesta începând cu nașterea până la vârsta de 6 până la 8 ani. Perioada de la 6 până la 24 de luni de viață pare a fi critică pentru instalarea fluorozei pe dinții frontali.¹² Riscul de fluoroză este crescut la asocierea tabletelor cu fluor cu sarea de bucătărie fluorizată, nivel crescut de fluor în apa potabilă și înghițirea de pastă de dinți. Prevalența fluorozei variază pe glob. Apariția fluorozei smalțului este mult influențată de zonele cu apă potabilă fluorizată. Prevalențele variază pe glob între 16.7% până la 32.2% după cum este descris în literatură.¹³